"Dă penalty, domnule!"

Azi dimineaţă frate-meu a jucat cu echipa de juniori, împotriva omologilor lor de la FC Vaşcău, sat anonim şi obscur din judetul nostru graniţofer. Scorul final a fost 28 la zero pentru al meu. Vaşcăuanii au purtat echipament galben, galben făcut celebru de marea nasoleală de folbal a ţării Rromânia. Mă întrebam cum de au ajuns vaşcăuanii asa de repejor la Constanţa, abia aşteptând să se înfrupte cu voluptate din Republica Sîrpski. Dar la imn nu i-am recunoscut pe vajnicii luptători de dimineaţă, deşi după cum puteam să remarc nu peste mult timp, matineul ar fi fost un loc potrivit şi pentru tricolorii veritabili.

În linii mari şi drepte la fotbal suntem la fel de diferiti de sîrbi, ca în viaţa reală. La noi în sat mergea o vorbă: Nu găseşti cal verde sau sîrb cuminte. Curajoşi, tupeişti, hotărîţi, obraznici, mîndri, puternici şi alte atribute bărbăteşti, cam tot ceea ce noi nu suntem. Cîtă vreme politicienii noştrii au buze şi americanii au fund, ne iubim cu foc. Ăştilanţi se iau de gît cu toată nord america si groenlanda dacă au de apărat ceva. Mor cu demnitate, nu cerşesc mila bogaţilor, cum au murit în 1992 şi de alte atîtea ori. Noi întîi cerşim şi apoi murim în beznă şi umilinţă. Acceptăm orice compromis şi acuzăm nedreptăţi imaginare comise împotriva noastră, cel mai năpăstuit popor din istorie. Ne batem singuri, suntem Troia modernă.

"Dă penalty, domnule!" - Emil Grădinescu 29 martie 2009 România - Serbia 2-3

Stingeţi luminile. De tot. Pentru totdeauna.