Rascoala de la 1989

In 17 decembrie 1989 eram la Timisoara. Era o iarna ciudata, lumina de afara mi se parea atunci rea, era multa tensiune in jurul meu.Tocmai murise bunica mea, mama lui tata, si eram in curtea casei varului Vlad. Inainte cu un an, de Craciun, se dusese mama mamei mele. Toata lumea era posomorata, parca facea parte din peisaj, ca un cameleon pe o frunza. Din cand in cand se auzea cate un stol de pocnete si, ma zgaiam nebagat in seama, la elicopterele care survolau orasul. Toti vorbeau retinut, nimeni nu stia exact ce se intampla. Aveam o Dacia 1100 pe atunci. Mergand spre satul bunicilor, la granita cu Serbia, am fost opriti de un grup de soldati inarmati care au inceput sa ne intrebe fel de fel si sa ne caute prin masina.

Cand ne-am intors era 20 si ceva decembrie si am trecut prin Arad si am vazut urme de gloante pe un rand de blocuri. Nu intelegeam foarte bine ce se intamplase. Tata a trebuit sa pazeasca un obiectiv din oras, impreuna cu alti colegi de la locul de munca. Eu cu mama stateam in casa si ne uitam la tv-ul alb negru la o emisiune ce nu se mai termina, cu impuscaturi. Credeam ca am ceva la ochi pentru ca era filmat noaptea si stalpii de iluminat lasau dare lungi pe ecran si nu intelegeam de ce. Din cand in cand aparea o ciurda de oameni care sunt si azi in politica. Si indemnau poporul sa fiarba apa si sa stea linistiti ca armata e cu noi... Intre timp oamenii de acolo au ajuns mai bine imbracati, au schimbat Daciile pe Q7, si-au schimbat parul, dar au acelasi narav. Unii au murit, exact ca tinerii care au murit in zilele de decembrie. Eroi pentru o tara care trebuia sa fie libera. Multi nici nu au vrut sa fie eroi, au ajuns ca asa au vrut altii. Acum sunt nume sapate in monumente pe care nu le citeste nimeni si chiar daca le-ar citi cineva periodic in fata multimii si le-ar acoperi zilnic cu flori, la ce bun?

Bine ca putem vota, asa-i? Bai politicosilor de 2 bani, va puteti uita in ochii parintilor martirilor din '89? Dar in ai nostri?

poza